Descendenții noștri

Un cuib începe cu mult înainte de naștere

Atunci când la noi se nasc pui, în spatele acelei decizii se află, de cele mai multe ori, deja o perioadă lungă de observație.

Nu vrem să știm doar cum arată un câine sau ce rezultate are la examinările de sănătate. Pentru noi contează imaginea de ansamblu: Cum s-a dezvoltat? Cum trăiește alături de oameni și de alți câini? Cum reacționează în situații solicitante? Cât de sigur și ușor de ghidat este în viața de zi cu zi?

La fel de importantă este originea lui.

Atunci când avem această posibilitate, urmărim o linie încă de la gestația mamei și nașterea cuibului, apoi pe parcursul dezvoltării câinilor. Luăm în considerare și părinții, frații și descendenții existenți – uneori de-a lungul mai multor generații.

De aceea, unele linii ne însoțesc ani întregi înainte să devină parte dintr-un plan concret de reproducție.

Potențialul poate fi observat devreme. Dar numai timpul ne arată ce se dezvoltă cu adevărat din el.

Doi câini buni nu formează automat o pereche bună

Pentru noi, întrebarea esențială nu este dacă femela și masculul sunt, fiecare în parte, câini buni.

Întrebarea este: Are sens combinația dintre acești doi câini?

Luăm în considerare originea, sănătatea, dentiția, structura și mișcarea, dar și caracterul, comportamentul social, disponibilitatea pentru lucru, instinctul de vânătoare și modul în care fiecare câine gestionează stresul.

Dacă îi cunoaștem personal pe amândoi, acordăm atenție și felului în care comunică între ei. Cum se raportează unul la celălalt? Cum se comportă în mișcare și în repaus, lângă oameni și între ei? Unde se completează – și unde anumite trăsături s-ar putea accentua într-o direcție pe care nu ne-o dorim?

Uneori vrem să consolidăm o calitate. Alteori căutăm în mod conștient echilibru, atât fizic, cât și temperamental.

Și nu ne gândim doar la cel mai bun rezultat posibil al unei combinații.

Trebuie să putem să ne asumăm și ceea ce s-ar putea afla la cealaltă extremă a posibilităților.

Fiecare cuib ne-a rafinat perspectiva. În cazul cuibului A, de exemplu, din punct de vedere fizic am ajuns foarte aproape de ceea ce ne-am dorit. Din punct de vedere temperamental, la o parte dintre descendenți ne-am fi dorit ceva mai mult din calmul lui Boss.

În combinația Boss și Maya, în schimb, s-au întâlnit multe dintre calitățile pe care le-am urmărit. Candy și Fred sunt pentru noi două exemple foarte frumoase.

Pentru că abia descendenții ne arată ce trăsături are un câine nu doar pentru el însuși, ci și pe care dintre ele le transmite mai departe.

Direcția în care vrem să mergem

Nu vrem să transformăm Thai Ridgeback-ul într-o altă rasă.

Independența, sensibilitatea, vigilența și felul său aparte de a crea o legătură cu omul fac parte, pentru noi, din esența rasei.

Dar „tipic rasei” nu este pentru noi o justificare pentru un câine greu de contactat în viața de zi cu zi, profund nesigur sau foarte dificil de gestionat.

Obiectivul nostru este un Thai Ridgeback adaptat vieții în societatea de astăzi: independent și cu personalitate, dar în același timp receptiv, sigur în medii diferite și ușor de ghidat în viața de zi cu zi.

Pentru noi, asta înseamnă și un instinct de vânătoare mai ușor de gestionat, deschidere, stabilitate de caracter și un corp funcțional și rezistent.

Frumusețea contează și ea, dar nu ocupă primul loc.

Imaginea noastră este clară: atletic, elegant și funcțional.

Nu ne dorim câini din ce în ce mai grei sau exagerați ca tip. Mișcarea și alura, proporțiile, angulațiile, labele, talia, substanța și rezistența fizică trebuie să formeze un întreg.

Pentru noi, un Thai Ridgeback frumos nu trebuie doar să arate bine.

Trebuie să își poată folosi corpul în consecință.

Gestația

Atunci când o femelă este gestantă, îi adaptăm viața de zi cu zi nevoilor ei individuale.

Rămâne cât mai mult posibil în rutina ei obișnuită, beneficiază de mișcare adecvată, iar alimentația este adaptată pe măsură ce gestația avansează. Scopul nostru este să îi susținem starea de bine și, în același timp, să îi menținem cât mai bine condiția fizică și musculatura.

În privința investigațiilor, principiul nostru este: atât cât este necesar, cât mai puțin posibil.

De exemplu, decizia de a face o ecografie depinde și de modul în care femela tolerează examinarea. Dacă există incertitudini, o radiografie realizată cu puțin timp înainte de fătare poate oferi informații suplimentare.

Gestația în sine ne oferă, de asemenea, informații despre o femelă de reproducție: cum face față fizic acestei perioade, cât de bine își păstrează rezistența și cum se schimbă.

Pentru că evaluarea noastră nu începe și nu se termină cu rezultatul unui cuib.

Și drumul până acolo face parte din reproducție.

Nașterea

Cuiburile noastre se nasc în dormitorul nostru.

Cu puțin timp înainte de fătare pregătim acolo boxa, iar în această perioadă rămânem aproape de femelă.

În mod ideal, nașterea evoluează în mare parte fără intervenții. Rolul nostru este, înainte de toate, să observăm, să documentăm și să fim pregătiți să oferim ajutor atunci când acesta este cu adevărat necesar.

La pui urmărim, printre altele, greutatea la naștere, vitalitatea, respirația și suptul. În același timp, observăm atent mama și evoluția fătării. Dacă ceva nu decurge așa cum ar trebui, luăm legătura cu medicul nostru veterinar.

Intervenim atunci când este necesar – nu pentru că vrem să controlăm fiecare proces natural.

Și după naștere, femela are un rol important în stabilirea apropierii pe care o acceptă din partea celorlalți câini. Are întotdeauna posibilitatea de a se retrage împreună cu puii.

Primele săptămâni

Primele zile aparțin în primul rând mamei și puilor.

Spațiul lor este menținut curat, dezvoltarea puilor este urmărită, iar greutatea lor este documentată regulat. În același timp, nu considerăm că fiecare etapă firească a dezvoltării trebuie transformată într-un exercițiu.

Controlul pentru Dermoid Sinus începe încă din primele zile de viață și este repetat pe parcursul creșterii. Un control suplimentar este efectuat de medicul veterinar.

Și introducerea hranei suplimentare se face în funcție de dezvoltarea cuibului, de lactația mamei și de situația individuală.

Cuibul stabilește ritmul.

În jurul vârstei de trei săptămâni, puii se mută în living și intră astfel direct în viața noastră de zi cu zi.

Copiii, pisicile, câinii noștri, vizitatorii și zgomotele normale ale unei case devin firesc parte din mediul lor. Mai târziu, lumea lor se extinde treptat: grădina, călătoriile cu mașina, natura, orașul și diferite medii.

Manipularea corporală, atingerea labelor, tăierea ghearelor, verificarea dinților și lesa sunt și ele integrate firesc în viața de zi cu zi.

Nu ca o listă de sarcini pe care un pui trebuie să le bifeze cât mai devreme.

Ci ca pregătire pentru o viață normală.

Socializarea nu înseamnă cât mai mult

Nu ne interesează câte situații a trăit un pui până la o anumită vârstă.

Ne interesează cum le procesează.

Experiențele noi ar trebui să construiască siguranță, nu doar să creeze o listă impresionantă. De aceea, nici fiecare pui nu primește exact aceeași pregătire.

Cu cât cunoaștem mai bine viitorul său cămin și stilul de viață pe care îl va avea, cu atât putem integra mai țintit anumite experiențe în perioada de creștere.

La fel de importantă este liniștea.

Puii noștri nu trebuie să fie ocupați permanent. Au voie să învețe că viața de zi cu zi înseamnă și să aștepți, să observi și să te liniștești.

În această perioadă le urmărim dezvoltarea: apropierea și independența, toleranța la frustrare, reacțiile la situații noi, revenirea după agitație, comunicarea cu alți câini, dinamica fizică și orientarea către om.

Câinii noștri adulți sunt o parte importantă a mediului lor social. Boss, de exemplu, are contact cu puii săi, comunică cu ei și stabilește limite.

Nu tot ceea ce un pui trebuie să învețe despre câini poate fi transmis de un om.

Viitoarele familii

În cel mai bun caz, ajungem să îi cunoaștem pe viitorii proprietari înainte chiar de a avea loc monta.

Ne interesează mai puțin dacă cineva pare perfect pe hârtie și mai mult cum trăiește în realitate, ce așteptări are de la un câine și dacă acestea se potrivesc unui Thai Ridgeback – și unuia dintre puii noștri.

Experiența anterioară cu câinii nu este o condiție.

Capacitatea de autoevaluare este mai importantă pentru noi.

Pe parcursul creșterii, ținem viitoarele familii aproape de evoluția puiului lor. Fotografii, filmări, discuții și, atunci când puii au vârsta potrivită, vizitele fac parte din acest proces.

Astfel, nu doar noi ajungem să îi cunoaștem pe oameni.

Și familiile pot urmări cum se dezvoltă cuibul.

Ce pui se potrivește cu ce om?

Bineînțeles că viitorii proprietari pot avea preferințe. Inclusiv sexul puiului poate avea o importanță reală.

Alegerea finală o facem însă abia atunci când putem evalua suficient de bine fiecare pui – de obicei între șase și opt săptămâni, uneori mai târziu.

Nu romantizăm acest proces.

Un pui nu „și-a ales omul” automat doar pentru că, în timpul unei vizite, a stat mai mult în brațele unei anumite persoane.

Noi trăim cu puii în fiecare zi și îi vedem în situații foarte diferite. În același timp, încercăm să le cunoaștem cât mai bine viitoarele familii.

Cele două trebuie aduse împreună.

Dacă nu vedem un anumit pui alături de o anumită persoană, spunem acest lucru. Iar dacă evaluarea noastră și așteptările unui potențial proprietar nu se potrivesc, decizia corectă poate fi să nu oferim niciun pui acelei familii.

Nu încercăm să găsim un pui pentru fiecare om. Încercăm să găsim omul potrivit pentru fiecare dintre puii noștri.

Plecarea nu este sfârșitul

Puii noștri pleacă cel mai devreme la vârsta de opt săptămâni.

Până atunci sunt vaccinați, microcipați și deparazitați, au pașaport european pentru animale de companie și au fost controlați pentru Dermoid Sinus. Sunt realizate, de asemenea, examinările și documentele corespunzătoare cuibului.

Puiul pleacă împreună cu toate documentele și informațiile relevante, precum și cu lucruri familiare care să îi ușureze începutul în noua casă.

Dacă o familie nu își poate lua personal puiul, atunci când este posibil îl ducem noi în noul său cămin.

Acolo primește mai întâi timp să se acomodeze. După aceea, însă, trebuie să înceapă să își cunoască viața reală de zi cu zi – pentru că tocmai pentru aceasta am încercat să îl pregătim.

Iar noi vrem să știm cum continuă povestea lui.

Sănătatea, dentiția, comportamentul și dezvoltarea descendenților noștri ne oferă informații importante pentru viitoarele decizii de reproducție. Evoluțiile pozitive sunt la fel de importante pentru noi precum problemele sau constatările neașteptate.

De aceea, ne bucurăm și atunci când descendenții noștri sunt evaluați ulterior pentru HD, ED, Patella și coloană vertebrală.

Doar prin feedback sincer putem evalua pe termen lung rezultatele propriei noastre reproduceri.

Parte din reproducția noastră pentru toată viața

Familiile ne pot contacta și la mulți ani după plecarea puiului.

Nu putem prelua responsabilitatea proprietarului pentru câinele său. Ne așteptăm la inițiativă, disponibilitate de a învăța și capacitatea de a reflecta asupra propriului mod de a lucra cu acel câine.

Dar dacă apar întrebări sau probleme, vrem să știm.

Iar dacă un cămin chiar nu mai poate funcționa pentru unul dintre câinii noștri, vrem să știm și acest lucru.

Pentru câinii crescuți de noi există un drept contractual de preempțiune. Dacă este necesar, considerăm că responsabilitatea unui crescător înseamnă și disponibilitatea de a primi înapoi un câine pe care l-a adus pe lume.

Din momentul plecării, câinele aparține familiei sale.

Dezvoltarea lui rămâne însă parte din reproducția noastră.

Vrem să știm cum se maturizează descendenții noștri și, într-o zi, cum îmbătrânesc. Ce trăsături se repetă, unde apar dificultăți, ce devine vizibil în sănătatea lor – și ce decizii din trecut ajungem poate să le privim diferit după câțiva ani.

Aceste informații contribuie la următoarea generație.

Când este cu adevărat încheiat un cuib pentru noi?

Probabil abia odată cu ultima suflare a ultimului câine.